Va asteptam la a4-a editie Embargo Fest, care se va desfășura la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 9-10 iunie, și va purta mottoul Remember the 90’s. Ca în fiecare an, pe lângă muzica artiștilor consacrați în acea perioadă, evenimentul promovează și dansurile tradiționale specifice
minorităților din Banat, dar și meșteșugul și bucătăria tradițională.
Embargo Fest vă invită să participați în cadrul unui altfel de festival, unul în care publicul se va reconecta cu natura și va putea să-și aducă o pătură sau va putea să privească spectacolele de pe baloții de paie bine-cunoscuți.
Scena principală va găzdui, în fiecare zi,ansamblurile de dansuri tradiționale și artiști precum Șuie Paparude, R.O.A., Canaf,Woodstock Barbie (HU), The Midnight Vortex (UK), Zbogom Brus Li (SRB) sau Lupus Dacus. Invitatul special de anul acesta va fi Dr. Motte (DE), un DJ cunoscut ca fiind
fondatorul celui mai mare festival de trance din lume, Loveparade, Berlin. Începând cu anul 2019, Matthias Roeingh alias Dr. Motte a revenit în scenă cu un nou concept, Rave The Planet – o nouă paradă pentru o nouă eră!, organizație non-profit prin care și-a propus să includă cultura techno în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Pentru a păstra tema, cea mai cunoscută trupă de muzică electronică din România, Șuie Paparude, va urca pe scena principală, vineri, 9 iunie, într-o formulă extinsă, cu mai mulți instrumentiști. Înființată în anul 1992, trupa Șuie Paparude trece de-a lungul anilor prin mai multe schimbări și ajunge în anul 2006 să cânte în deschiderea concertului celor de la Depeche Mode, la București. Alături de aceștia, publicul îi va putea vedea sâmbătă, 10 iunie, și pe artiștii de la Rise Of Artificial -R.O.A., trupă înființată în 2010 de Bogdan Popoiag și Cezar Stănciulescu, cu lansarea primei lor melodii Ne place. După trei luni de difuzare la radio, trupa a câștigat recunoaștere națională, după ce single-ul a devenit piesa cea mai difuzată de pe radiourile HitStation din România. Cea de-a doua scenă, Green Stage, îi va aduce în fața publicului timișorean pe cei de la Țapinarii, Pandora, Zen Motherfucker, Exhumater, Ravi & Friends și Benson Joel &The Mixtapes. La Electric Base, cea de-a treia scenă, vor performa Bogdan Puriș (Vinilorama), Dan Gerosu, Zoleevee, Bibanu’, MC Woodie, Razy, No’DJ (Live Performance) și Midiportal. La Embargo Fest nu vor lipsi nici spectacolele de teatru susținute de partenerii de la Auăleu, Teatrul Portabil și Teatrul pe Roți, care vor prezenta atât spectacole pentru copii, cât și pentru adulți. Participanții vor putea vizita la fața locului și târgul de meșteșugari, dar și zonele cu activități sportive și de divertisment. Ceea ce oferă o notă specială evenimentului de anul acesta, este tocmai atmosfera specifică locală, care va fi redată și cu ajutorul partenerilor și colaboratorilor invitați: Fundația Județeană pentru TineretTimiș, Scârț Loc Lejer, Manufactura, Viniloteca, Asociația MA, locuri care contribuie de foarte mulți ani la dezvoltarea unei vieți culturale diversificate la nivelul orașului Timișoara.
Uniți sub umbrela comună a multiculturalității și a diversității multietnice, Embargo Fest 2023 rămâne același festival accesibil publicului larg, care va reda, în anul capitalei culturale, atmosfera de toleranță şi mai ales melange-ul armonios de tradiții, obiceiuri şi culturi, cu care sunt obișnuiți locuitorii orașului.
Mai multe informații și bilete găsiți pe www.embargofest.com