Unde mergem la ski?

Startul acestui sezon de ski a fost dat la inceputul lunii decembrie.

Statiunea Straja

Statiunea Straja a fost unul din primele resorturi de ski care au pregatit partiile si au pornit instalatiile de cablu la inceputul lunii decembrie.

Mulţi timisoreni au ales să îşi petreacă vacanta de iarna în staţiunea montană Straja, unde sunt 12 pârtii de schi, cea mai lungă plecând din Vârful Straja (1868m) şi ajungând la staţia de îmbarcare a telegondolei (750m). Staţiunea este un loc în care turiştii au parte de o vacanţă relaxantă în mijlocul naturii şi de plimbări pe felurite trasee turistice. În plus, factorii de cură, ca aerul pur şi puternic ozonat şi nu numai, sunt recomandaţi pentru revigorarea organismelor slăbite. Staţiunea montană este localizată la 1445 m altitudine în Munţii Vâlcan, judeţul Hunedoara. Localitatea
învecinată, Lupeni, este recunoscută ca unul dintre centrele miniere de pe Valea Jiului, aici fiind cea mai mare mină subterană din această parte a Europei.

Complexul turistic Straja este format din peste 200 de unităţi de cazare, iar printre cele mai importante obiective turistice accesibile în apropiere se numără Schitul Straja şi Crucea Eroilor, două monumente cu însemnătate religioasă şi istorică.
Turiştii pot opta şi pentru trasee turistice înspre Cheile Brăiţei, Vârful Mutu, Vârful Straja, Stâna din Colţ, Drumul lui Mihai Viteazul, Platoul Constantinescu, şi altele.
Căi rutiere de acces spre Staţiunea Straja: Târgu Jiu, pe E 79-Petroşani-Straja; Alba
Iulia-Sebeş, pe E 68-Hunedoara, pe E 79-Petroşani-Straja.

Muntele Mic

Muntele Mic
Muntele Mic

Zona Muntele Mic este privilegiată, fiind una din zonele din ţară unde zăpada ţine chiar şi 6 luni pe an. Pârtiile de schi au
pante, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi.

Muntele Mic

Semenic

Semenic

Pentru timisoreni staţiunea montană Semenic este o alegere buna mai ales pentru o iesire de o zi sau in weekend, fiind relativ aproape de Timisoara.

Statiunea Semenic ofera conditii bune pentru iubitorii de snowkite si ski de tura!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *