Iubitorii jazzului din zona Banatului se vor bucura din nou de o atmosferă familiară marcată de muzică, libertate și diversitate la Festivalul de la Gărâna.
Pentru cine nu știe încă – Gărâna Jazz Festival 2020 va avea loc în perioada 6-9 august!
Pentru cine nu știe încă – Gărâna Jazz Festival 2020 va avea loc în perioada 6-9 august!
Din cauza condițiilor restrictive au fost invitați doar muzicieni ai jazzului european și românesc, iar numărul de spectatori va fi limitat.
Concertele se vor desfășura pe scena din Poiana Lupului, în Biserica Catolică din satul Văliug și în Hanul La Răscruce.
Satul Gărâna are mai puţin de 100 de locuitori, dar adună în fiecare an peste 50 de mii de vizitatori, care, odată ajunşi acolo, găsesc nu doar un sat de vacanţă, ci descoperă o stare de spirit aparte. Gărâna se află pe Dealul Lupului, la două ore de mers de alt sat, Lindelfeld, părăsit în prezent.
Cei care încă nu au fost niciodată la acest festival de prestigiu trebuie să ştie că scena de concerte se află înainte de intrarea în Gărâna/ Wolfsberg, la aproximativ 50 de kilometri de Reşiţa. Cea mai confortabilă variantă de a ajunge acolo este cu maşina, dar există şi trenuri până la Reşiţa sau Caransebeş, precum şi autocare. Pentru deplasarea cu avionul, pentru cei veniţi de departe, cele mai bune variante de aterizare sunt Timişoara, Novi Sad şi Belgrad.
Pe de altă parte, cazarea este în general puţin problematică în zonă, în timpul festivalului, spun organizatorii evenimentului. Potrivit acestora, există însă posibilităţi de cazare la localnici, se poate merge pe varianta dormirii în cort sau în pensiunile din Crivaia, Semenic şi Văliug, ori la hotel, în Reşiţa. În rest, toate celelalte, masă, muzică bună şi distracţie, sunt după plac în curtea festivalului.
Pentru program și mai multe detalii vizitați: https://www.garana-jazz.ro/